mafia e peste tot!
În lumea mea, eram în vara lui 2019, pe o plajă unde toți oamenii vorbeau o limbă din care nu înțelegeam nimic și cum stăteam eu așa singură la soare pe o piatră și mă bucuram de vacanță …
În lumea asta împingeam căruțul de cumpărături prin parcarea supermarketului îndreptându-mă spre mașina parcată cât mai departe posibil ca să îmi pot face numărul de pași calculati de Garmin pentru tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte sau dracu știe de ce îi calculează și de ce îi fac, dar asta este altă poveste. Și cum am spus, stăteam eu, așa, pe o piatră, pe o plajă … când brusc din mașina parcată imediat lângă a mea, de care mă apropiasem destul de mult, coboară vădit agitat un tip care trântește puternic portiera pasagerului și urlă:
“Sunt mafiot și am sânge în coaie și nu mă face pe mine o pizdă, că sunt băiat! Ai auzit?”
Mai aveam trei pași până la porbagaj, dar m-am blocat. Cred că mi-e frică de mafie, altfel nu-mi explic. M-am uitat cu coada ochiului să evaluez gradul de pericol în zona, că nu se știe niciodată cu mafioții. Doar tatuaje, tricou și ochelari de soare pe un agitat care făcea spume la gură.
În timp ce el urla s-a deschis și portiera soferului și de la volan a coborât o tipă care încerca să îi spună că ea nu e pizdă. Nu avea cui pentru că el, care ocolise mașina până la ea, urla în continuare cât e de mafiot și îi tot spunea că l-a enervat și că el nu vrea ca ea sa-l enerveze pentru că el e băiat. Nu am înțeles-o pe asta. Avea pe antebraț un tatuaj pe care i-l arăta și jura cu hotărâre pe mormântul mă-sii că dacă nu-l ascultă, el va face prăpăd. Ea încerca să îi explice încet ceva, el urla.
Deodată ceva magic s-a întâmplat, telefonul ei a sunat, ea a spus că sună Adi, iar el a tăcut ca prin minune. În timp ce puneam chestii în porbagaj ea i-a explicat lui Adi că e în parcare și că îl așteaptă acolo apoi a închis. S-a întors către el și i-a spus că vine Adi. El a luat-o de păr, de ceafă, aproape cu dragoste, așa, i-a tras o palmă, tot cu dragoste. În momentul ală a început să mi se agite vocabularul în cap, dar am tăcut că doar nu te pui cu mafia și nici în calea fericirii fetei nu te poți pune. Dacă Adi nu ii dă palme și ei îi trebuie … I-a spus că nu vrea ca ea să vorbească cu Adi când e cu el, apoi a pupat-o. A făcut câțiva pași în spate fără să o slăbească din ochi, a îndreptat către ea degetul arătător și i-a spus: “ Te iubesc, viața mea! Sună-mă când pleacă Adi.” Apoi a luat-o la fugă prin parcare.
Nici mafia nu mai e ce-a fost.
Mă uitam la ea, își aranja ecusonul, părul și se ruja în oglinda retrovizoare în timp ce din mașina ei se auzea telefonul sunând în boxe.
M-am întors la plaja, apoi, nu știu de ce, probabil din cauza soarelui și a muzicii din lumea mea, unul din lumea asta mă claxona isteric și se purta fix ca un mafiot, acolo, în mașina lui, în spatele mașinii mele, în parcarea hipermarketului. Am ridicat mâna, mi-am cerut scuze privind în oglinda retrovizoare și am linistit mafiotul. Nu e bine sa-I superi pe ăștia, că te trag de păr și îți dau palme, am văzut cu ochii mei.
Adi, calm down, băiete, numele nu e real!
Acest articol este opera unui contributor al blogului, nu este scris de Jigodie
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!