Ultima data cand am lasat un dement si verisorii lui sa conduca România am pierdut 8% din populatie

Istoria noastră, a românilor e mult mai de căcat decât ni se spune. Mult! Doar că au pus unii mâna pe ea și au colorat-o, cât sa ne placă. Să ne facă să părem măreți, performanți, eroi și importanți. Și cum noi căutăm pisicuțe pe Facebook, istoria ascunsă, reală zace prăfuită.

Adică, am făcut din pix să nu mai fim chiar așa de căcat.

Poate nu ar strica sa mai săpați pe ici, pe colo internetu’ asta și să citiți cronicari vechi, străini, scrieri despre români și România, așa cum erau ele de fapt.

Întorcându-ne la un episod grăitor al României, poate cel mai grăitor, merită să știți câteva detalii, nu cumva să luați aceeași muie pe care au luat-o strămoșii noștri.

Se făcea că era 1918, România ajunsese pe mâna unui parvenit ordinar, un soi de Dragnea mai spălat, așa, Ionel I. C. Brătianu.

Normal, ca orice parvenit ori comunist care se respecta a avut grijă ca în manuale să se scrie despre el ca a fost un erou, unul care a întemeiat România Mare.

În realitate, Ionel I. C. Brătianu conducea discreționar, din propriul său birou, înconjurat numai de prieteni și parveniți, destinele țării. Sună cunoscut?

Lua deciziile de unul singur sau sfătuindu-se cu diverși apropiați, fără a consulta Parlamentul sau Guvernul. Despre asta ce ziceți? E loc și de un Vâlcov aci, nu?

Direct sau prin interpuși, jugula economia țării, pe care o exploata în interesul său personal și al celorlalți lideri de partid. Nici asta nu vă zice nimic? TelDrum?

Vreți mai mult?

Armata română în 1916, condusă de prieteni de familie ai lui Brătianu, plină de generali-izmană (a se citi Gabriel Oprea), prost dotată, în loc să-și instruiască trupele îi foloseau pe soldați pe post de sclavi, mână de lucru ieftină pentru propriile afaceri ale tovarășilor de guvernare, cules porumbul, d-astea.

Mai era unu care lua de la copiii săraci și folosea la Partid, țineți minte?

Vreți să știți cine a distrus România?

Românii au făcut-o, aceste curve complice la propria dramă. Și o vor face iar. Pentru un leu.

De exemplu, Generalul Dumitru Iliescu, care a condus dezastruos armata română în toamna lui 1916, fiind înlocuit când deja nu mai era nimic de făcut pentru a evita înfrângerile.

A fost numit secretar general în Ministerul de Război și a condus de facto Armata pentru simplul motiv că era prieten de familie cu Brătianu și credincios acestuia pe linie politică. Sluga perfectă, incompetent și obedient. Știți câțiva și prin 2018, este?

Era disprețuit și desconsiderat de soldați și generali, care nu dădeau două parale pe ce opiniile acestuia, cam cum e oricare dintre miniștri și șefii autorităților publice azi. Dar, na, e călduț acolo unde sunt puși.

După ce a condus la dezastru armata, Iliescu a fost trimis de Brătianu la Paris, pe un post călduț. La fel si Grindeanu, Tudose, Iordache, Ciorbea ori alții.

România a avut ani întregi la dispoziție să se pregătească de luptă, dar a intrat în război, în schimb, complet nepregătită.

Conducătorii țării – exact cei pe care azi îi aplaudăm și venerăm – au manifestat o neglijență criminală față de propriii cetățeni, indiferent că vorbim de civili sau soldați. Armata română a început să semene a armată abia cu începutul lui 1917, după implicarea serioasă a Franței.

Nici victoria n-a fost chiar atât de victorioasă, România și românii dovedind, încă odată, desi chiar nu mai era necesar, cât de curve sunt.

Am murit ca proștii, conduși de nimeni altcineva decât politicienii pe care îi merităm și am câștigat Războiul, recte independența, la o loterie bizară, nemeritată.

Însuși finalul fericit al războiului era să fie ratat de politicieni, azi încoronați cu titlul de întregitori de neam. România a reintrat în război, denunțând tratatul cu Germania și Austro-Ungaria, pe 10 noiembrie 1918, cu mai puțin de 24 de ore înainte de semnarea armistițiului general pe frontul de Vest.

Imediat, România i-a trimis lui Mackensen avertismentul ca forțele sale să evacueze teritoriul țării în 24 de ore, altfel urmând să fie atacate. A doua zi, fără să mai aștepte răspuns, guvernul României a declarat război Germaniei. Era 10 noiembrie 1918.

În mai puțin de 24 de ore, pe 11 noiembrie, la ora 11.00, intra în vigoare armistițiul de pe Frontul de Vest.