urban house – degeaba ești bun când ești prost de dai în gropi

Ia cu un pic de cultură generală: “Lentile fotocromatice (se mai numesc și lentile heliomate) sunt acele lentile cu proprietatea de a se închide sau deschide la culoare în funcție de creșterea sau diminuarea expunerii la razele solare.”
Deci niște ochelari pe care omul îi poartă așa, fără să își scoată ochelarii de soare din buzunar sau de sub scaunul mașinii, pentru că ochelarii ăștia se transformă singuri. Eu port d-ăștia de dooj de ani. Cred că se fac de la facerea lumii. Pentru cine nu știa că se poate dați și voi un search pe google, că nu vreau eu să fac reclamă.
Dar ce voiam să spun? Iar mă iau cu vorba și uit esența.
Am fost la Urban House. Da, ăla nou, mare, frumos, cu terasa, cu mâncare bună de pe strada Brașov din Drumul Taberei. Singura terasă deschisa în Noiembrie și era o zi caldă cu un soare nebun. Aveam întâlnire acolo cu alte două persoane, asadar am intrat și îi căutam pe oameni din priviri. Prin restaurant, pe terasa acoperită și mă îndreptam spre terasa deschisă. Era puțin trecut de ora prânzului, sâmbată și cred că erau cam 20% din mese ocupate. Scanam locul cu privirea când un ospătar mă intreabă dacă mă poate ajuta cu ceva. Îi spun omului că doar caut pe cineva și îmi voi găsi un loc, ne vedem fiecare de drum, el spre colegii lui care stăteau undeva între zona de livrare din bucătărie și terasa acoperită, eu spre terasa de afară. Trec din nou pe langă el care se alăturase altor doi. Acum vorbeam la telefon. Îi las pe cei trei ospătari la un pas în urma mea și aud o voce care spune “Ia dați, mă, soarele ăla mai încet!” urmată de râsetele celor trei. Îl rog pe cel cu care vorbeam să aștepte o secundă, mă întorc către cei trei, îi anunț că port niște ochelari de vedere și îi întreb care este problema lor, se blochează toți trei, cel cu care interacționasem mai devreme începe să bălbăie ceva și se împrăștie toți râzând a prost prin terasa acoperită.
Desigur, mâncarea a fost ok, ospatarul care ne-a servit a zambit de cate ori a interacționat cu noi, locul este curat, dar o asemenea lipsă de educație strică tot.
Dacă ai ajuns la 25-30 de ani și încă nu ai aflat că oamenii poartă ochelari cu lentile heliomat, cu siguranță te-ai angajat la Urban House pentru că nici măcar la mec nu te-au primit când ai picat bacul si celelalte examene ale vieții, câte dracu te-or mai fi pus să dai. Ești prost!
Dacă ai ajuns să lucrezi într-o cârciumă și încă nu ai înțeles că clienții sunt cei care te plătesc, ca în ziua de salariu nu vine patronul de acasă cu niște bani pe care îi câștigă, câtă vreme se joacă el de-a casierul, la magaimaj, ești prost din nou.
Dacă ai ajuns la vârstă adultă și nu te duce capul cât să ințelegi că nu te legi pur și simplu de oameni necunoscuți pe stradă doar pentru plăcerea ta, iar ești prost.
Dacă lucrezi într-o echipă, pentru că acolo sunteți o echipă destul de mare, în care au intrat oameni care au muncit, probabil, foarte mult și s-au sacrificat să răzbească într-un domeniu destul de vitreg și să ajungă să livreze produse la un nivel bun, că nu vindeti ouă ochiuri cu cartofi pai, iar tu, dobitocule, iei clientul la mișto fără să-ți pese că ăla pleacă și nu se mai întoarce, într-o piață în care fiecare măslină vândută contează, ești prost încă odată.
Dacă, mămică, ai ajuns la vârsta asta frumoasă și când te vezi cu încă doi lângă tine te iei de o femeie în felul ăsta jalnic, iar când m-am întors la voi v-ați împrăștiat ca șoarecii … câh!
Tu, dobitocule, ești în fața mea Urban House. Nu contează cum te-a botezat mama ta. Când intri în cârciumă, îți pui uniforma și ecuson și în fața mea te numești Urban House. Pentru mine Urban House este cel care m-a jignit sâmbătă când am mers într-un loc în care intenționam să mă simt bine. Câh again and forever!

Acest articol este opera unui contributor al blogului, nu este scris de Jigodie