Cu Ceaușescu a fost mai ușor

Ceaușescu ne-a înfometat pe toți la fel de fomiști, ne-a umilit pe toți la fel de umili, ne-a prostit pe toți la fel de proști, ne-a speriat pe toți la fel de fricoși si ne-a dezumanizat pe toți la fel de inumani. Astfel că atunci când foamea, umilința, frica, prostia și lipsa de umanitate și-au dat mâna, Ceaușescu a murit.

Ăștia, urmașii, șobolanii care au stat sub pat și au ieșit doar când a fost vorba să se înfrupte din cadavrul lui, au învațat în tăcere de acolo din întuneric și primul lucru pe care l-au făcut când s-au văzut cu cheile  mămăligii în mâini a fost să ne stratifice.

Părinții își vând copiii pe încă o sută de lei la pensie. Vânduții, la rândul lor își blesteamă bătrânii prostiți ușor. Angajații la stat pupă moaște la ordin și întorc spatele fraților de sânge care lucrează în multinaționale, pentru că nu dă bine să fii văzut în unele anturaje.

Jandarmul de la trei și pictorul de la parter au copilărit împreună. Ei sunt un exemplu bun.

Pictorul a mers la școală, a studiat arte, a renunțat la visul lui de a picta întreaga lume de pe o barcă și a devenit proprietarul unei companii publicitare. Muncește zilnic 16 ore, plătește salariile unor oameni cu copii și odată pe an, poate de două ori, merge cu familia într-o vacanță în care cară după el două cartoane pe care le pictează. Spune despre sine că ar vrea să rămână aici, să își crească copiii aici și să lase ceva în urmă. Tatăl i-a murit în urmă cu doi ani. Era mult prea PSD-ist  și fiul mult prea împotriva lor ca să își poată spune, înainte de a se despărți, cât se iubesc unul pe celălalt.

Jandarmul nu a mers la școală. A copilarit mai mult. Apoi, când viața i-a cerut-o, a făcut și facultate. A făcut facultatea ca să ia ceva în plus la salariu și un post mai bun. A costat mult școala la privat, dar a meritat. Nu mai lucrează direct în stradă. Mai târziu și-a mutat părinții într-o casă la țară și acolo și-a crescut și copiii, care au beneficiat de dragostea bunicilor. Votează și el, la fel ca vecinul lui. Sau nu chiar la fel, că au credințe diferite. Ba mai mult, e o ură acolo, prietenul lui din copilărie a devenit un dușman. Nu se mai salută, nu se mai ajută și se evită reciproc. Nu știe nimeni cine, ce, cui i-a facut, dar fiecare dintre ei vorbește despre celălat folosind etichete ca: “tehnocrat”, “sorosist”, “trădător” respectiv “hoț”, “pesedist”, “criminal”.

Ăștia doi aveau 17 ani și ceva în Decembrie ’89. Au fugit împreună de gloanțe prin București și când au ajuns acasă, i-a bătut mama jandarmului pe amandoi, ca o mamă și o gospodină de nădejde. Apoi i-a pus să curețe niște cartofi mici cât nucile și le-a făcut cartofi prăjiți în untură de porc și a stat lângă ei și a plâns până au terminat de mâncat. Tot ea a plâns și când s-au întors cu ochii umflați de fum la venirea minerilor.

Ăștia doi au fost și aseară la revoluție. La o revoluție pașnică, în piață, fiecare cu credința lui. “Tehnocratul” și-a luat cu el copiii adolescenți și au mers în piața Victoriei, și-au făcut poze și le-au postat. Merg des în piața în ultimul an. Fac și pancarte cu mesaje inteligente și pașnice. “Pesedistul” a lucrat, este obosit, nenorociții aștia manipulați fac probleme. Nu mai are 25 de ani. Presiunea este enormă și răspunderea ucigătoare. Și peste toate astea nu înțelege de ce dracului nu își văd de treaba lor. Are el o nedumerire: “Bă, câtă vreme nu fură de la tine și te lasă să îți vezi de ale tale și trăiești și tu pe lângă ei, ce ai, bă, cu ei?”

Asta au facut în 30 de ani. Ne-au așezat în straturi. S-au asigurat că foamea nu este o foame mare, că frica nu este o frică mare, că furia nu este o furie mare, că oamenii sunt mici și că mulți dintre ei se tem că ar pierde mizeria asta care le oferă confort, astfel încât să nu mai aibă din ce să se nască odată monstrul ăla care a înghițit dictatura.

Cu Ceaușescu a fost mai ușor. Erau toți la fel de speriați, înfometați, triști, umiliți, săraci … Cu Ceaușescu a fost mai ușor …

Acest articol este opera unui contributor al blogului, nu este scris de Jigodie