18 ani, 9 luni si 27 de zile


“Ole, ole, Ceausescu nu mai e!” Incarcerarea lui Chitac si Stanculescu mi-a adus aminte de refrenul cu care ne-am aruncat cu capul inainte prin gaura neagra a istoriei spre libertate.

Nu suntem liberi, suntem doar liberi sa avem tupeu. Au trecut 18 ani, 9 luni si 27 de zile de la Revolutie.

Ca tuturor, viata mi se imparte in “inainte de Revolutie” si “dupa Revolutie”. Am sperat sa am toate sansele din lume. Schimbarea de la televizor si din steag asteptam sa ajunga si in viata mea.

Ce am facut in ultimii 19 de ani? Intai am sarit in sus 20 de metri cand Silviu Brucan, tovaras de nadejde al fostului sistem, ne-a pus diagnosticul “Romanii au nevoie de 20 de ani ca sa invete ce este democratia”. Dar cu cat au trecut anii, cu atat i-am dat dreptate.

Cum, asta nu e democratie ? Alegem, injuram, calatorim! Asta nu e libertate?

Un alt tovaras de nadejde cu un partid-posta, de camuflaj, se intreba mai ieri “Dar cand a fost democratie in Romania?”

Golanii din Piata Universitatii s-au lasat de boema. Nu mai viseaza. Au plecat in Canada, si-au facut cate un blog, poate si cate un ong.

Cu siguranta as fi oftat si injurat si in comunism din cauza smecherilor; cu siguranta as fi numarat ban cu ban si in comunism; cu siguranta “mi-as fi neinteles” sefii si in comunism; si, bineinteles, as fi iubit si in comunism.

Sa ne intelegem. Nu plang dupa socialism, nu fac lamentatii de istorie contrafactuala “viata mea in comunism”.

Insa ma intreb doar ce au facut astia cu viata mea.

Au experimentat pe mine si pe timpul meu: Constitutii, sisteme de vot – luna viitoare ne jucam de-a altul – sisteme bancare, piramidale si oengiste, arhitectura, infrastructura, un etern on and off, ce stabilim anul asta e sters si uitat la anul.

Dupa frustrarea ca libertatea are mii de chingi si limite, mai ramane tupeul. Baga-te in fata, striga tare, acuza primul, loveste si fugi.

Nu te-ai nascut in familia care trebuie – tata la un SRI, un aeroport, un port, ceva – atunci ghinion, iti ramane doar sa te zbati de unul singur, “in libertate, in democratie, in lumea sanselor egale”… sa te zbati pentru a capata cine stie al catelea loc pe lista norocului (printre ultimele de la coada, de regula).

La greci, aia morti de mult, dar care au nascut democratia lumii, de baza era tragerea la sorti: cine face cutare lucru, cine ia cutare hotarare? Se tragea la sorti. Asta da egalitate, da raspundere egala, da sansa, da incredere, da “rotatia cadrelor”.

La noi, acum, astazi, idealul este “cum sa fac sa nu fac nimic si sa ma imbogatesc, sa nu am nicio obligatie si sa am toate drepturile”.

Cei care se lupta, mai in scris sau mai in piata, pentru cinste, dreptate, competenta etc. sunt cei fara nicio sansa, care, saracii, invoca notiuni inalte – de la ONU, Revolutii si Constitutii – ca sa capete un oricat de mic atu in lupta cu cei deja castigatori.

Nu se va lupta pentru sanse egale si corectitudine, niciodata, unul care e sigur ca pilele lui functioneaza si ca are locul asigurat.

Diferenta dintre viata “asa cum ar fi fost in comunism” si cea care se scurge acum este ca pot merge dincolo de Arad.

Asta sa fie democratia ? Snitelul de la Viena si muzeul de la Paris? Hmmm. Alors chapeau, Robert Schuman!

Te salut, generatie cu gaura in steag!

Da-i o nota
3 replies
  1. madalina ionescu
    madalina ionescu says:

    dragul meu coleg de blogosfera, azi am cautat dupa titlu textul scris de mine, “18 ani, 9 luni si 27 de zile”, dar l-am descoperit nu doar pe site-ul unde l-am semnat, ci si la tine pe blog, fara sa ma citezi.

    te rog mult, marcheaza numele autoarei. de dragul subiectului despre care am scris, daca alte motive nu ai. multumesc.
    madalina ionescu

     
    Reply

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply to madalina ionescu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *