#boicot

, ,

Si eu am fost conceputa de mama si tata. Si nu am fost abandonata. Nu stiu astazi daca asta este bine sau rau. M-au crescut acasa pana am fugit cu primul baiat din viata mea, conceput si el de ma-sa si ta-su. Fugitul asta nu a fost ce va imaginati, nu ne-am luat de mana si am fugit disperati trei sate sa nu ni se dea de urma. Nu. Am fugit de lipsa de educatie, de informatie, de toleranta, de empatie. Am fugit de intruziunea unor batuti in cap care credeau ca pot sa dicteze copiilor lor cum, cand si cu cine sa si-o traga, ce sa munceasca, ce sa faca cu viata lor, unde sa locuiasca, cand si cati copii sa faca … conform “asa se face, asa trebuie, asa e de cand lumea”. Am fugit de familia abuziva care m-a conceput si nu m-a abandonat si m-am gandit de multe ori ca mai bine ar fi facut-o.

Cum spuneam, m-au crescut acasa. Intr-o casa saraca si plina de copii. Intr-o familie traditionala in care oamenii erau traditional nefericiti. In care femeia, era traditional trista. Mama mergea la serviciu cand o lasa tata. Asta inseamna ca in cea mai mare parte a vietii ei nu a mers la serviciu. Si-a petrecut cateva decade importante din viata ei stand pe bancile din parcul din fata blocului cu alte traditionale din cartier, crescand copii si povestind despre cum piseaza marunt sticla pe care o pun in capsule de ampicilina si le-o dau betivilor lor de barbati sa o inghita sperand ca se vor duce dracului cat mai curand sau despre cum se duc in nu stiu ce piete sa cumpere de la nu stiu ce babe tot felul de radacini si plante din care sa faca divesre fierturi care sa ii faca pe traditionalii lor sa isi verse matele la prima gura de alcool ingurgitata. Mama avea maxim doua rochii pe vara si un palton de capatat la cinci ani. Mama nu mergea la coafor sau la cosmetica. Nu pentru ca pe vremea aia nu exista asa ceva ci pentru ca traditional nu avea o astfel de nevoie. Mama nu isi facea manichiura si nu folosea produse de make-up. Mama atinsese numarul de nasteri cerut de regim si avea marele drept de a face avort. Mergea la spital si revenea a doua zi. Am inteles mai tarziu ce insemna asta.

Tata era si el traditional. Consumator traditional de alcool. Trist traditional care incerca cu disperare sa isi inece demonii. Muncitor traditional care se trezea la patru dimineata in fiecare zi a vietii lui traditionale pentru ca de doua ori pe luna sa puna traditionalele plicuri cu avans si lichidare pe masa din bucatarie. Datornic traditional la CAR, pentru ca in fiecare an erau de imbracat de scoala cinci copii. Deviat traditional care isi abuza emotional nevasta si copiii. Inca imi amintesc uneori, in linistea noptii “te spintec si-ti dau sare” sau “casa e a mea, usa e a voastra”. Inca imi amintesc felul in care ea gatea dintr-un pui un ostropel si o mamaliga pentru noi, copiii si un piept de pui la ceaun si cartofi prajiti pentru cand intra el pe usa. Inca imi amintesc plimbarile lungi cu metroul de la un capat la altul al liniei, in care ne aliniam pe scaune si mancam paine goala bucurandu-ne ca mergem in excursie, dar totul era doar despre a-l lasa pe traditionalul beat sa adoarma inainte de a ajunge noi acasa, pentru a evita traditionalul scandal cu spart de farfurii si aruncat de mancare prin fereastra.

Ei bine, traditionalii astia sunt cei care astazi vor sa ma salveze pe mine de GAY, fara ca macar sa inteleaga dracului ca as fi preferat sa fiu orfana, gay, moarta sau oricum altcumva numai sa nu am toate aceste amintiri. Sau fara sa inteleaga ca nenorocirea asta de referendum nu este despre gay sau familie, ci despre dezbinare. Dezbinarea aia traditionala in care neamul asta a trait mereu. Ei vor merge la vot sa salveze Romania. Sper sa nu reuseasca, pentru ca au mai fost la vot si au bagat-o in cacat.

Da-i o nota

Ia, dădeți-vă, mă!

Ia, hai, dădeti-vă, că m-am dat jos după bicicletă și m-am urcat în mașină. Fix așa stă treaba. Ah nu, nici măcar nu m-am dat jos după bicicletă, că nu am și nu am mers pe o bicicletă în viața mea, că doar nu sunt vreun sărac. Doar m-am urcat în mașina. Gata, sunt zeu pe șoseaua mea.

Pe când sunt eu așa, zeu în mașina mea și ies de pe o străduță în bulevard, văd un biciclist venind pe banda întâi. Opresc, evaluez – bicicleta roșie, o slăbănoagă de maxim 60 de kile. Mă uit în ochelarii ei, nu se vede nimic. Dacă ar fi fost bărbat la 90 de kile, na, poate ar fi avut prioritate în fața celor 70 ale mele. Plec în dreapta, pe banda întâi. Am prioritate de Duster. Și de zeu, că e femeie. Mamă, razant a trecut proasta pe lângă aripa mea din spate, s-a dus pe banda a doua, a claxonat-o ăla care a trecut, bine că nu mi-a zgâriat mașina că o băteam. De fapt cred că o bătea iubi, că și așa e nervoasă că a sunat mama să mergem să mâncăm musaca și ei nu îi place musacaua și nici de  mama nu îi place.

Ia uite, asta trece pe lângă mine și îmi zice “helooooo, te uiti pe unde mergi?!?!?!” – fuck!! Poate crede iubi că o cunosc și iar mă ceartă. Scot mâna stângă cu degetul mijlociu ridicat prin geamul deschis și îi strig să meargă dracului pe trotuar. Mă înjură. O fac proastă. Pfff… am scăpat. Se înțelege clar din interacțiunea asta că nu ne cunoaștem. Cred, totuși, că iubi nu e convinsă. Îi mai pun o frână, mai trag de volan spre bordură, mai pun odată frână, mă opresc în coloană strâns lângă bordură să nu mă mai poată depăși. Cred că am convins-o pe iubi. Ia uite-o pe asta, tot trece! Ha, ha, proasta, s-a enervat iubi și a lăsat geamul , i-a zis că e handicapată și proastă și să meargă pe trotuar. Nu prea mi se intâmplă mie să fiu mândru de iubi, dar acum sunt, mă simt ca un zeu cu femeia asta lângă mine, nimeni nu îmi poate face rău, nici mama nu mă mai ceartă de când m-am însurat cu ea.

 

Fragment din jurnalul unui zeu fără coae care în sfârșit a avut azi o zi bună.

Da-i o nota