Eu nici macar nu m-am pisat pe el de vot!

Dupa ani de zile de colaborare urata, proasta si mereu in defavoarea mea cu BCR, intr-un an, acum nu mai stiu daca 3 sau 5 in urma, dupa ce ne-am tiganit realmente pentru niste bani pierduti din conturi si dupa ce ne-au blocat un proiect foarte important, am decis sa ne despartim. A ramas la ei un singur cont personnal in lei, cont pe care nu l-am inchis pentru ca acolo se vireaza alocatia de stat a copilului. Mi-am zis ca n-o mai fi mult pana face copilul 18 ani si ca n-o mai fi la fel de greu si ca “lasa sa se stranga banii acolo ca si asa nu umbla nimeni la ei”.

La un moment dat m-au sunat de la banca sa imi spuna ca a expirat cardul si tre’ sa ma duc sa-l iau pe cel nou. Mi-au facut un Mastercard-Gold, cel mai scump produs din categorie, cred. Am intrebat de ce s-a eliberat un astfel de card fara cererea mea, anterior avand un Visa, card d-asta de muritori de rand si de ce atasat la un astfel de cont, in care intra 80 de lei pe luna. Mi-au raspuns scurt ca asa procedeaza banca, dar pot sa sun la … sa cer mai multe detalii.

Nu, multumesc, duceti-va dracului cu detaliile voastre ca sunt satula. Las ca-l inchid – mi-am spus atunci.

A mai trecut o vreme. In urma cu ceva luni, fi-miu m-a intrebat de ce au colegii alocatie si el nu. Eu mandra ii spun copilului ca are si el si chiar multa ca se strange undeva. Arunc un ochi in cont si gasesc vreo mie de lei dupa multa vreme de neumblat acolo. Multa spre doi ani, zic.

Ok hai sa terminam cu BCR ca au tocat alocatia copilului. Incep sa ma gandesc serios ca e de trecut prin etapele alea pe care nu am vrut sa le parcurg pentru ca inca imi amintesc cum a fost cand a trebuit sa umblu sa rog statul roman sa imi trimita alocatia intr-un cont. Stiam sigur ca nu mai sunt acolo unde erau in urma cu n-spe ani, deci totul a inceput cu un telefon.

In urma cu trei saptamani, aproape o luna, am sunat la primaria sector 6, pentru ca eu in 6 locuiam cand am inceput sa primesc alocatie in cont, si pentru ca am primit-o si dupa ce am schimbat sectorul, m-am gandit ca la ei trebuie sa vorbesc. Desigur, mi-a raspuns o doamna la al n-spe-lea apel si mi-a explicat ca eu trebuie sa ma adresez serviciului de asistenta sociala al sectorului in care locuiesc. Ok, cum spuneti voi. Ma temeam ca nu-I asa. A mai trecut o vreme pana mi-am facut curaj si am trecut la fapte.

In urma cu trei zile imi iau inima in dinti, deschid un cont nou nout pe numele copilului, care acum e mare, la banca la care avem acum conturi si sun la 0213101731, numarul de telefon afisat pe pagina oficiala a Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilulu Sector 5. Si sun, si sun, si sun, si … Ieri, m-am gandit ca  tot am doua ore libere mai bine dau o fuga. Si ma urc in masina, si caut 20 de minute loc de parcare in centru, si merg pe jos o vreme, cam cat as fi mers si daca plecam fara masina, si ajung la adresa si … iaca poza:

 

 

Recunosc, le-am zis de morti.

Ok. Imi spun ca viata e frumoasa, ca e cald afara, ca m-am plimbat putin prin centru si negociez cu mine sa ma reped, macar cat sa aflu ce hartii imi trebuie, daca chiar nu mai am timp de stat la cozi, pana la adresa noua, Fabrica de chibrituri 9-11. E mai 2018, ce mare lucru ca nu si-au schimbat adresa pe net din septembrie?

Ajung la noua adresa si gasesc serviciul cautat. Un ghiseu liber. Nimeni, doar eu. Ii spun repede doamnei de la ghiseu ce vreau in timp ce cu o mana ma caut in geanta pentru ca pregatisem tot: buletinul meu, al copilului, certificatul de nastere, hartia de deschidere a noului cont. Eram pe val. Femeia ma asculta, ma aproba si imi spune scurt “NU LA NOI” si imi da un biletel pe care era scrisa o adresa, Bd. Gheorghe Magheru nr. 3, un numar de telefon, 0766516987 si o adresa de email. Ma uit ca tampita la ea si nu imi vine sa cred. Plec.

Imi vine in minte mult foc, un aruncator de flacari, oameni arzand, hartii, birouri …

Recunosc, le-am zis de morti.

Si am plecat ca trebuia sa ajung la serviciu. Pe drum am sunat la numarul de telefon pe care l-am primit. Mi-am zis ca macar sa aflu cate copii de buletin imi trebuie, daca vor dosar cu sina, discheta … na, sa nu ma duc ca prostul la statul roman. Am sunat, am sunat, am sunat … cat iti ia sa suni din masina apesi un buton si astepti. Suna ocupat, am insistat gandindu-ma ca se termina apelul ala si e randul meu. Suna ocupat si apoi, cam la un apel din 6 prindeam si eu. Suna pana se inchidea apelul, apoi suna din nou ocupat si tot asa vreme de vreo 20 de apeluri… Am renuntat si mi-am spus ca nu-I nimic, o sa-mi iau la mine toate actele pe care ar putea sa mi le ceara si gata.

 

Astazi, cu calm, cu geanta plina de hartii si cu credinta ca viata e misto, oamenii sunt buni, dar sistemul e putin ramas in urma, am plecat spre Magheru 3.

Parchez cu greu in parcarea din zona si ajung la adresa. O intrare cu steaguri deasupra anunta clar ca acolo stai de vorba cu statul. Ei, cacat! Nu. Ma apropii de usa si de pe o banca din apropiere se ridica un mos care statea de vorba cu un altul, vine spre mine si ma abordeaza:

–        Da, unde?

Fuck, fuck, fuck!!!!!

–        Unde ce? Cu mine vorbiti?

–        Da. Unde mergeti, ce unde ce?

–        Pai ce treaba aveti dumneavoastra cu unde merg eu?

–        Eu sunt, doamna, aici, paznic, portar… – si isi impinge inainte burta pe care atarna un ecuson.

–        Nu, domnule, dumneavoastra sunteti un om de pe o banca de pe bulevard si nu este treaba dumneavoastra unde ma duc eu.

–        Pai stau afara, ce, vrei sa mor de cald inauntru? – era mai cald afara decat inauntru.

–        Nu ma intereseaza domnule, daca treaba dumneavoastra este sa ma intampinati in aceasta institutie, ma veti intampina inauntru. – intru, intra dupa mine tipand.

–        Unde te duci femeie? Ce cauti? Ca nu e acolo, e dupa colt. – spune repede urland ca servicul de plati pe care il cauta toata lumea e dupa colt. Dau sa ies, el care intrase dupa mine urla de mama focului cat sunt de nesimtita si cat “tupeu de panarama” am … I-am zis de morti si am plecat.

Foc, foc, foc …

Dupa colt un grup de femei la tigara. Intreb. Mi se raspunde “Nu la noi. A treia usa.” . Intru pe a treia usa. Un hol urat si insalubru. O tanti sta pe scaun la o masa pe care are trei tavite cu trei formulare diferite. Face integrame. Ii spun ce vreau si imi da o cerere. Imi spune ca trebuie sa atasez copie de buletin si extras de cont. O intreb unde pot face copie si ma rimite la Romana. E de mers o statie pe jos, in drumul asta, cu internetul, fac rost de extras de cont ca ma gandesc ca hartia aia pe care mi-a dat-o banca la deschiderea contului nu e extras de cont si de ce sa risc. Fac copii xerox dupa buletinul meu, al copilului, dupa certificatul de nastere, printez extras si ma intorc. Se apropie de finalul programului. Azi e vineri. Biroul se inchide la unu si jumatate. E unu fara un sfert. Ce dracu ar putea sa se mai intample? Ajung in holul urat si astept. Mai sunt doua persoane inaintea mea. Imi vine randul si intru. Deja nu ma mai poate enerva nimic, imi spun. Si oricum, s-a terminat.

Nu, nu s-a terminat. Doamna din fata mea imi spune ca nu imi va vira banii in contul asta. De ce? Simplu, pentru ca ei nu lucreaza cu conturi de economii, iar eu am deschis un cont de economii. Ii explic femeii ca nu e treaba statului in ce conturi imi tin eu banii, scriu pe declaratie ca vreau sa mi se vireze in contul de economii cutare. E contul meu, am scris o cerere, am atasat copie de buletin … Nu! De ce? “Pai d-aia doamna, ca noi nu viram in contul de economii.”

Simplu. Simplu ca tot ce a fost simplu pana acum.

Un angajat al primariei te directioneaza gresit catre un serviciu. – pentru ca nu stie sau pentru ca I se rupe. Simplu.

O institutie a statului, in slujba cetateanului, isi schimba sediul si lasa un bilet scris cu pixul in geam timp de 8 luni. – pentru ca li se rupe. Simplu.

Un angajat lipsit de respect cere respect pe trotuar in fata blocului in timp ce se face ca munceste.

Iar statul roman imi spune simplu prin gura unei angajate ca “D-aia” – ca asa au zis sefii. Si o rog sa ma puna in legatura cu sefii si imi da, ia ghiciti, un biletel. Un biletel cu adresa sefilor care au birouri in Strada Ion Campineanu si au acelasi numar de telefon mobil la care am sunat ieri de 20 de ori.

 

Ok. Pana la urma ne dam seama ca nici macar nu aveam de vorbit cu aceasta doamna, pentru ca ea se ocupa de sectorul cinci, iar eu trebuia sa vorbesc cu sectorul sase, adica cu colega de la masa vecina. Si colega de la masa vecina imi explica la fel, ca pentru ca de aia … si accept ca de aia si ii zic femeii ca ii trimit un mail cu un extras de cont al unui alt cont, sa il printeze si sa il atasez si sa imi inregistreze dracului cererea ca pana la urma vreau sa inchid contul ala din BCR. Si aici, acum, cand nimic nu se mai putea intampla imi spune ca nu au voie sa primeasca mailuri, ca nu au voie sa printeze, ca nu mai au voie sa dea telefoane sau sa identifice omul prin telefon dupa CNP si nu mai stiu ce dracu nu mai au voie sa faca, dar nu au voie din cauza ca, ce sa vezi, incepand de astazi, 25.05.2018 a intrat in vigoare un nou regulament care ceva cu datele personale … si nu stia sa imi spuna ce. Ba si-a adus aminte ca trebuie sa si semnez o hartie pentru regulamentul asta. Si mi-a dat o jumatate de foaie A4 pe care printasera un text in care toate diacriticele erau inlocuite cu casute patrate de ma gandeam ce dracu trebuie sa bifez acolo.

Cine o fi dat cu GDPR-u’ in ei in halul asta?

Ies, intru pe prima usa vecina intr-o banca, ii explic primului om, o tipa, care imi iese in cale ca am nevoie de ajutor, ca vreau sa ii trimit pe mail si sa imi printeze o hartie, ii trimit, imi printeaza un extras de cont de 10 pagini ca doar e sfarsit de luna, iar eu platesc cu cardul si creioane de doi lei, ma intorc in biroul vietii, ii dau femeii extrasul, imi spune ca nu ii trebuie decat prima pagina, pe restul le aruncam, imi inregistreaza cererea si plec.

E ora noua, seara … inca ma gandesc la sediul din Elisabeta, la sediul din Chibrituri, la copii si acte, la BCR, la mosul ala paznic, la femeia cu integrame si la toate celelalte … si la un aruncator de flacari.

Mi-e scarba! Atat. Iar eu nici macar nu m-am pisat pe el de vot.

Da-i o nota
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *