Ultima data cand am lasat un dement si verisorii lui sa conduca România am pierdut 8% din populatie

,
 

Istoria noastră, a românilor e mult mai de căcat decât ni se spune. Mult! Doar că au pus unii mâna pe ea și au colorat-o, cât sa ne placă. Să ne facă să părem măreți, performanți, eroi și importanți. Și cum noi căutăm pisicuțe pe Facebook, istoria ascunsă, reală zace prăfuită.

Adică, am făcut din pix să nu mai fim chiar așa de căcat.

Poate nu ar strica sa mai săpați pe ici, pe colo internetu’ asta și să citiți cronicari vechi, străini, scrieri despre români și România, așa cum erau ele de fapt.

Întorcându-ne la un episod grăitor al României, poate cel mai grăitor, merită să știți câteva detalii, nu cumva să luați aceeași muie pe care au luat-o strămoșii noștri.

Se făcea că era 1918, România ajunsese pe mâna unui parvenit ordinar, un soi de Dragnea mai spălat, așa, Ionel I. C. Brătianu.

Normal, ca orice parvenit ori comunist care se respecta a avut grijă ca în manuale să se scrie despre el ca a fost un erou, unul care a întemeiat România Mare.

În realitate, Ionel I. C. Brătianu conducea discreționar, din propriul său birou, înconjurat numai de prieteni și parveniți, destinele țării. Sună cunoscut?

Lua deciziile de unul singur sau sfătuindu-se cu diverși apropiați, fără a consulta Parlamentul sau Guvernul. Despre asta ce ziceți? E loc și de un Vâlcov aci, nu?

Direct sau prin interpuși, jugula economia țării, pe care o exploata în interesul său personal și al celorlalți lideri de partid. Nici asta nu vă zice nimic? TelDrum?

Vreți mai mult?

Armata română în 1916, condusă de prieteni de familie ai lui Brătianu, plină de generali-izmană (a se citi Gabriel Oprea), prost dotată, în loc să-și instruiască trupele îi foloseau pe soldați pe post de sclavi, mână de lucru ieftină pentru propriile afaceri ale tovarășilor de guvernare, cules porumbul, d-astea.

Mai era unu care lua de la copiii săraci și folosea la Partid, țineți minte?

Vreți să știți cine a distrus România?

Românii au făcut-o, aceste curve complice la propria dramă. Și o vor face iar. Pentru un leu.

De exemplu, Generalul Dumitru Iliescu, care a condus dezastruos armata română în toamna lui 1916, fiind înlocuit când deja nu mai era nimic de făcut pentru a evita înfrângerile.

A fost numit secretar general în Ministerul de Război și a condus de facto Armata pentru simplul motiv că era prieten de familie cu Brătianu și credincios acestuia pe linie politică. Sluga perfectă, incompetent și obedient. Știți câțiva și prin 2018, este?

Era disprețuit și desconsiderat de soldați și generali, care nu dădeau două parale pe ce opiniile acestuia, cam cum e oricare dintre miniștri și șefii autorităților publice azi. Dar, na, e călduț acolo unde sunt puși.

După ce a condus la dezastru armata, Iliescu a fost trimis de Brătianu la Paris, pe un post călduț. La fel si Grindeanu, Tudose, Iordache, Ciorbea ori alții.

România a avut ani întregi la dispoziție să se pregătească de luptă, dar a intrat în război, în schimb, complet nepregătită.

Conducătorii țării – exact cei pe care azi îi aplaudăm și venerăm – au manifestat o neglijență criminală față de propriii cetățeni, indiferent că vorbim de civili sau soldați. Armata română a început să semene a armată abia cu începutul lui 1917, după implicarea serioasă a Franței.

Nici victoria n-a fost chiar atât de victorioasă, România și românii dovedind, încă odată, desi chiar nu mai era necesar, cât de curve sunt.

Am murit ca proștii, conduși de nimeni altcineva decât politicienii pe care îi merităm și am câștigat Războiul, recte independența, la o loterie bizară, nemeritată.

Însuși finalul fericit al războiului era să fie ratat de politicieni, azi încoronați cu titlul de întregitori de neam. România a reintrat în război, denunțând tratatul cu Germania și Austro-Ungaria, pe 10 noiembrie 1918, cu mai puțin de 24 de ore înainte de semnarea armistițiului general pe frontul de Vest.

Imediat, România i-a trimis lui Mackensen avertismentul ca forțele sale să evacueze teritoriul țării în 24 de ore, altfel urmând să fie atacate. A doua zi, fără să mai aștepte răspuns, guvernul României a declarat război Germaniei. Era 10 noiembrie 1918.

În mai puțin de 24 de ore, pe 11 noiembrie, la ora 11.00, intra în vigoare armistițiul de pe Frontul de Vest.

Și, la final, câteva date statistice, menite să vă arate care este prețul plătit de dobitocii noștri strămoși, când le-au permis acestor jeguri sa conducă România.

Deci;

– România a intrat în război pe 27 august 1916, iar luptele pe frontul asigurat de trupele ruso-române au încetat, de facto, în septembrie 1917.

– În doar un an și câteva zile, armata României a pierdut între 250 și 335.000 de soldați (în funcție de sursă).

– Numărul total al victimelor, militare și civile, în perioada 1916-1918, fiind între 580.000 și 665.000.

– Aproximativ 7,7-8,9% dintr-o populație de 7,5 milioane de locuitori.

– România a suferit a doua cea mai mare rată a mortalității dintre Aliați, după Serbia (16,7-27,8% din populație, adică 750.000-1,25 milioane de morți), cu mențiunea că sârbii au luptat pe durata întregii conflagrații.

Adică, dragi români mândri că sunteți români, prețul pe care l-am plătit pentru că ne-am lăsat conduși de teleormăneni ambițioși și hoți, împreună cu tovarășii lor de băută este crunt, opt români din o sută au pierit.

Din cauza corupției, parvenitismului, pupincurismului, prostiei dar, cel mai important, din cauza indiferenței.

Surse: AICI sau AICI. Plus multe altele.

Morala, speram ca, acum la 100 de ani, să fim puțin mai destupați decât străbunii noștri. Uite că suntem chiar mai proști și mai slabi de caracter.

PMPSD – Prietenul Meu PSDist – Introducere

,
 

Da, oricat de de cacat ori reprobabil ar suna, eu chiar am un prieten PSD-ist. De fapt, e un fin descendent al unei familii de nomenclaturisti comunisti, sefi de armata si apropiati ai regimului transformat in sustinator ALDE-PSD acum.

Omu, serios, destept, performant si ambitios profesional, mediu privat, pozitie, DJ Bobo tot ce vrei. Dar nu si cand vine vorba de Partidul Unic, atunci omul e violent derapant. Argumentele lui descind dintr-un univers paralelo-perpendicular. Evident, are o logica tapana, de necombatut iar Partidul si Latrina 3 sunt cele mai cele. In ochii sai.

Dialogurile cu omu` asta chiar sunt halucinante! Sare din idei in idei, nu finalieaza nimic, refuza orice realitate combatand-o cu, conspiratii de tip sorosian ori executii de la, Latrina 3. Nu  conteaza ca Latrina si acele slugi scarboase sunt amendati de CNA si pierd procese zi de zi, nici calitatea mesajului, manifestarile scelerate, linsajele fara perdea ori lipsa dovezilor, conteaza ca orgoliul unui bolsevic e gadilat fin, e atins si satisfacut. Orgasmic.

 

De aia m-am gandit, in generozitatea mea, sa impart si cu voi din discutiile de pe WhatsApp in plua mea. Ca sa vedeti ce i-a facut Partidul unuia

 

Luaț cu lamaie`n plua mea, incepe seria Prietenul Meu PSDist.

Va urma.

urban house – degeaba ești bun când ești prost de dai în gropi

 

Ia cu un pic de cultură generală: “Lentile fotocromatice (se mai numesc și lentile heliomate) sunt acele lentile cu proprietatea de a se închide sau deschide la culoare în funcție de creșterea sau diminuarea expunerii la razele solare.”
Deci niște ochelari pe care omul îi poartă așa, fără să își scoată ochelarii de soare din buzunar sau de sub scaunul mașinii, pentru că ochelarii ăștia se transformă singuri. Eu port d-ăștia de dooj de ani. Cred că se fac de la facerea lumii. Pentru cine nu știa că se poate dați și voi un search pe google, că nu vreau eu să fac reclamă.
Dar ce voiam să spun? Iar mă iau cu vorba și uit esența.
Am fost la Urban House. Da, ăla nou, mare, frumos, cu terasa, cu mâncare bună de pe strada Brașov din Drumul Taberei. Singura terasă deschisa în Noiembrie și era o zi caldă cu un soare nebun. Aveam întâlnire acolo cu alte două persoane, asadar am intrat și îi căutam pe oameni din priviri. Prin restaurant, pe terasa acoperită și mă îndreptam spre terasa deschisă. Era puțin trecut de ora prânzului, sâmbată și cred că erau cam 20% din mese ocupate. Scanam locul cu privirea când un ospătar mă intreabă dacă mă poate ajuta cu ceva. Îi spun omului că doar caut pe cineva și îmi voi găsi un loc, ne vedem fiecare de drum, el spre colegii lui care stăteau undeva între zona de livrare din bucătărie și terasa acoperită, eu spre terasa de afară. Trec din nou pe langă el care se alăturase altor doi. Acum vorbeam la telefon. Îi las pe cei trei ospătari la un pas în urma mea și aud o voce care spune “Ia dați, mă, soarele ăla mai încet!” urmată de râsetele celor trei. Îl rog pe cel cu care vorbeam să aștepte o secundă, mă întorc către cei trei, îi anunț că port niște ochelari de vedere și îi întreb care este problema lor, se blochează toți trei, cel cu care interacționasem mai devreme începe să bălbăie ceva și se împrăștie toți râzând a prost prin terasa acoperită.
Desigur, mâncarea a fost ok, ospatarul care ne-a servit a zambit de cate ori a interacționat cu noi, locul este curat, dar o asemenea lipsă de educație strică tot.
Dacă ai ajuns la 25-30 de ani și încă nu ai aflat că oamenii poartă ochelari cu lentile heliomat, cu siguranță te-ai angajat la Urban House pentru că nici măcar la mec nu te-au primit când ai picat bacul si celelalte examene ale vieții, câte dracu te-or mai fi pus să dai. Ești prost!
Dacă ai ajuns să lucrezi într-o cârciumă și încă nu ai înțeles că clienții sunt cei care te plătesc, ca în ziua de salariu nu vine patronul de acasă cu niște bani pe care îi câștigă, câtă vreme se joacă el de-a casierul, la magaimaj, ești prost din nou.
Dacă ai ajuns la vârstă adultă și nu te duce capul cât să ințelegi că nu te legi pur și simplu de oameni necunoscuți pe stradă doar pentru plăcerea ta, iar ești prost.
Dacă lucrezi într-o echipă, pentru că acolo sunteți o echipă destul de mare, în care au intrat oameni care au muncit, probabil, foarte mult și s-au sacrificat să răzbească într-un domeniu destul de vitreg și să ajungă să livreze produse la un nivel bun, că nu vindeti ouă ochiuri cu cartofi pai, iar tu, dobitocule, iei clientul la mișto fără să-ți pese că ăla pleacă și nu se mai întoarce, într-o piață în care fiecare măslină vândută contează, ești prost încă odată.
Dacă, mămică, ai ajuns la vârsta asta frumoasă și când te vezi cu încă doi lângă tine te iei de o femeie în felul ăsta jalnic, iar când m-am întors la voi v-ați împrăștiat ca șoarecii … câh!
Tu, dobitocule, ești în fața mea Urban House. Nu contează cum te-a botezat mama ta. Când intri în cârciumă, îți pui uniforma și ecuson și în fața mea te numești Urban House. Pentru mine Urban House este cel care m-a jignit sâmbătă când am mers într-un loc în care intenționam să mă simt bine. Câh again and forever!

#Colectiv dupa 3 ani

, ,
 

Image result for #colectiv

Eu cred ca stirea asta sumarizeaza cel mai bine realitatea poporului roman, probabil cel mai las si inutil dintre popoare.

Deci, stirea;  Un tânăr ars din Neamț, refuzat la internare în București de un secretar de stat: ”Descurcați-vă măcar 24 de ore, ca după să încercăm să găsim un loc la București” / Sorina Pintea anunță că pacientul va fi transferat în Belgia.

Un tânăr de 29 de ani rănit grav într-o explozie care a avut loc miercuri în Piatra-Neamț nu a putut fi transportat la un spital de arși din București din cauza lipsei de locuri, potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență din Piatra-Neamț.

Pe scurt, la 3 ani de la tragedia #Colectiv avem un popor de criminali care i-a votat tot pe criminali la carma tarii, nu avem niciun vinovat, avem legi care sa se asigure ca vinovatii fac puscarie in conace, asta daca e sa faca, am descoperit degeaba ca aia de la HexiPharma ne omorau cu zile, am ras ca prostii cand Secureanu o futea pe Vrabi pe banii nostri si, cel mai criminal dintre gesturi, ne faceam laba pe PornTube cand alesii votau ca scolile, gradinitele ori liceele sa nu mai aiba nevoie de autorizare ISU. Pentru ca 9 din 10 sunt gata sa iti striveasca copilul in caz de ceva.

#boicot

, ,
 

Si eu am fost conceputa de mama si tata. Si nu am fost abandonata. Nu stiu astazi daca asta este bine sau rau. M-au crescut acasa pana am fugit cu primul baiat din viata mea, conceput si el de ma-sa si ta-su. Fugitul asta nu a fost ce va imaginati, nu ne-am luat de mana si am fugit disperati trei sate sa nu ni se dea de urma. Nu. Am fugit de lipsa de educatie, de informatie, de toleranta, de empatie. Am fugit de intruziunea unor batuti in cap care credeau ca pot sa dicteze copiilor lor cum, cand si cu cine sa si-o traga, ce sa munceasca, ce sa faca cu viata lor, unde sa locuiasca, cand si cati copii sa faca … conform “asa se face, asa trebuie, asa e de cand lumea”. Am fugit de familia abuziva care m-a conceput si nu m-a abandonat si m-am gandit de multe ori ca mai bine ar fi facut-o.

Cum spuneam, m-au crescut acasa. Intr-o casa saraca si plina de copii. Intr-o familie traditionala in care oamenii erau traditional nefericiti. In care femeia, era traditional trista. Mama mergea la serviciu cand o lasa tata. Asta inseamna ca in cea mai mare parte a vietii ei nu a mers la serviciu. Si-a petrecut cateva decade importante din viata ei stand pe bancile din parcul din fata blocului cu alte traditionale din cartier, crescand copii si povestind despre cum piseaza marunt sticla pe care o pun in capsule de ampicilina si le-o dau betivilor lor de barbati sa o inghita sperand ca se vor duce dracului cat mai curand sau despre cum se duc in nu stiu ce piete sa cumpere de la nu stiu ce babe tot felul de radacini si plante din care sa faca divesre fierturi care sa ii faca pe traditionalii lor sa isi verse matele la prima gura de alcool ingurgitata. Mama avea maxim doua rochii pe vara si un palton de capatat la cinci ani. Mama nu mergea la coafor sau la cosmetica. Nu pentru ca pe vremea aia nu exista asa ceva ci pentru ca traditional nu avea o astfel de nevoie. Mama nu isi facea manichiura si nu folosea produse de make-up. Mama atinsese numarul de nasteri cerut de regim si avea marele drept de a face avort. Mergea la spital si revenea a doua zi. Am inteles mai tarziu ce insemna asta.

Tata era si el traditional. Consumator traditional de alcool. Trist traditional care incerca cu disperare sa isi inece demonii. Muncitor traditional care se trezea la patru dimineata in fiecare zi a vietii lui traditionale pentru ca de doua ori pe luna sa puna traditionalele plicuri cu avans si lichidare pe masa din bucatarie. Datornic traditional la CAR, pentru ca in fiecare an erau de imbracat de scoala cinci copii. Deviat traditional care isi abuza emotional nevasta si copiii. Inca imi amintesc uneori, in linistea noptii “te spintec si-ti dau sare” sau “casa e a mea, usa e a voastra”. Inca imi amintesc felul in care ea gatea dintr-un pui un ostropel si o mamaliga pentru noi, copiii si un piept de pui la ceaun si cartofi prajiti pentru cand intra el pe usa. Inca imi amintesc plimbarile lungi cu metroul de la un capat la altul al liniei, in care ne aliniam pe scaune si mancam paine goala bucurandu-ne ca mergem in excursie, dar totul era doar despre a-l lasa pe traditionalul beat sa adoarma inainte de a ajunge noi acasa, pentru a evita traditionalul scandal cu spart de farfurii si aruncat de mancare prin fereastra.

Ei bine, traditionalii astia sunt cei care astazi vor sa ma salveze pe mine de GAY, fara ca macar sa inteleaga dracului ca as fi preferat sa fiu orfana, gay, moarta sau oricum altcumva numai sa nu am toate aceste amintiri. Sau fara sa inteleaga ca nenorocirea asta de referendum nu este despre gay sau familie, ci despre dezbinare. Dezbinarea aia traditionala in care neamul asta a trait mereu. Ei vor merge la vot sa salveze Romania. Sper sa nu reuseasca, pentru ca au mai fost la vot si au bagat-o in cacat.

Ia, dădeți-vă, mă!

 

Ia, hai, dădeti-vă, că m-am dat jos după bicicletă și m-am urcat în mașină. Fix așa stă treaba. Ah nu, nici măcar nu m-am dat jos după bicicletă, că nu am și nu am mers pe o bicicletă în viața mea, că doar nu sunt vreun sărac. Doar m-am urcat în mașina. Gata, sunt zeu pe șoseaua mea.

Pe când sunt eu așa, zeu în mașina mea și ies de pe o străduță în bulevard, văd un biciclist venind pe banda întâi. Opresc, evaluez – bicicleta roșie, o slăbănoagă de maxim 60 de kile. Mă uit în ochelarii ei, nu se vede nimic. Dacă ar fi fost bărbat la 90 de kile, na, poate ar fi avut prioritate în fața celor 70 ale mele. Plec în dreapta, pe banda întâi. Am prioritate de Duster. Și de zeu, că e femeie. Mamă, razant a trecut proasta pe lângă aripa mea din spate, s-a dus pe banda a doua, a claxonat-o ăla care a trecut, bine că nu mi-a zgâriat mașina că o băteam. De fapt cred că o bătea iubi, că și așa e nervoasă că a sunat mama să mergem să mâncăm musaca și ei nu îi place musacaua și nici de  mama nu îi place.

Ia uite, asta trece pe lângă mine și îmi zice “helooooo, te uiti pe unde mergi?!?!?!” – fuck!! Poate crede iubi că o cunosc și iar mă ceartă. Scot mâna stângă cu degetul mijlociu ridicat prin geamul deschis și îi strig să meargă dracului pe trotuar. Mă înjură. O fac proastă. Pfff… am scăpat. Se înțelege clar din interacțiunea asta că nu ne cunoaștem. Cred, totuși, că iubi nu e convinsă. Îi mai pun o frână, mai trag de volan spre bordură, mai pun odată frână, mă opresc în coloană strâns lângă bordură să nu mă mai poată depăși. Cred că am convins-o pe iubi. Ia uite-o pe asta, tot trece! Ha, ha, proasta, s-a enervat iubi și a lăsat geamul , i-a zis că e handicapată și proastă și să meargă pe trotuar. Nu prea mi se intâmplă mie să fiu mândru de iubi, dar acum sunt, mă simt ca un zeu cu femeia asta lângă mine, nimeni nu îmi poate face rău, nici mama nu mă mai ceartă de când m-am însurat cu ea.

 

Fragment din jurnalul unui zeu fără coae care în sfârșit a avut azi o zi bună.

PERSONALITY TYPE: JIGODIE

 

SEX: F

AGE: just a number and counting

HEIGHT: 180 – se putea si mai rau

WEIGHT: 59 – se poate si mai bine

HOBBIES: life, sport, my job, writing, smiling, slalom printre idioti, zbor cu parapanta, tatuaje pe creier, plimbari cu metroul prin ploaie, bla bla …

PERSONALITY TYPE: JIGODIE

– What?!

– What what?

-Cum adica jigodie?

-Cum adica cum adica? Uite asa, no more good girl, no more free hugs, no more “smile is contagious”. Stay back, I am a jigodie! Lucrez cu oameni. Mi-am pus amprenta asupra vietilor unora dintre ei pentru totdeauna. Am schimbat drumuri, adica drumuri de mare viteza catre iad. Le-am tras de volan, le-am luat boii de la bicicleta, le-am furat bateriile, le-am pus bete in roate, dar le-am schimbat drumurile unora care mai apoi au zambit plangand obositi si constienti si au luat-o de la capat. Imi place asta de mor. Uneori e singurul lucru care imi place din tot ce e in jur, in jurul vietii mele personale. Cand imi dau seama de saracia asta, incep sa caut cu disperare bunul din om, pentru ca sunt o umanista si cred cu tarie ca omul se naste bun. Nu-mi iese prea bine. Omul se naste bun, dar societatea arde pe repede inainte. Societatea taie aripi. Ba nu, nu taie nimic, jumuleste. Ca in filmuletele alea in care extremistii decapiteaza cu cutitul ala bont. Societatea asta de mare cacat nici nu are, macar, un cutit bine ascutit cu care sa taie chirurgical – zup, gata, nu mai e! Nu, jumuleste lent de te ia dracu, pana cu pana, fir cu fir, neuron cu neuron, emotie cu emotie… Daca nu esti rezilient, in zece ani de la lansare devii o mare lepra. Momentul, varsta de lansare este, pentru fiecare, diferita, dar termenul de prelucrare de maxim zece ani e garantat.

Ii iubesc pe oameni, dar in secret, exact ca in zicala aia veche de o zicea mama, conform careia copilul trebuie pupat in somn sa nu I se urce la cap. In rest, sunt o jigodie. Tot mai bine decat lepra.

-De ce scrii sub pseudonim?

-Scriu si foarte asumat in alta parte si nici aici nu sunt chiar anonima, sunt oameni care stiu cine este Nofreehugs, vreo doi-trei care merita.

  

JIGODIE = ANIMAL SALBATIC = mecanism de aparare/conservare

LEPRA = OMUL NEOM = nimic

(ca sa ne intelegem)

 

JIGÓDIE ~i f. …….. 3) fam. Animal sălbatic (fioros); dihanie; jivină; jiganie; lighioană. [G.-D. jigodiei; Sil. -di-e] /cf. ung. Zsigora

LÉPRĂ, (2lepre, s. f. …….. 2.Fig. Om lipsit de conștiință, de caracter, fără scrupule. – Din ngr. lepra. 

 (definitiile sunt selectii, stiu, dar sunt o jigodie, stii)

Cu Ceaușescu a fost mai ușor

 

Ceaușescu ne-a înfometat pe toți la fel de fomiști, ne-a umilit pe toți la fel de umili, ne-a prostit pe toți la fel de proști, ne-a speriat pe toți la fel de fricoși si ne-a dezumanizat pe toți la fel de inumani. Astfel că atunci când foamea, umilința, frica, prostia și lipsa de umanitate și-au dat mâna, Ceaușescu a murit.

Ăștia, urmașii, șobolanii care au stat sub pat și au ieșit doar când a fost vorba să se înfrupte din cadavrul lui, au învațat în tăcere de acolo din întuneric și primul lucru pe care l-au făcut când s-au văzut cu cheile  mămăligii în mâini a fost să ne stratifice.

Părinții își vând copiii pe încă o sută de lei la pensie. Vânduții, la rândul lor își blesteamă bătrânii prostiți ușor. Angajații la stat pupă moaște la ordin și întorc spatele fraților de sânge care lucrează în multinaționale, pentru că nu dă bine să fii văzut în unele anturaje.

Jandarmul de la trei și pictorul de la parter au copilărit împreună. Ei sunt un exemplu bun.

Pictorul a mers la școală, a studiat arte, a renunțat la visul lui de a picta întreaga lume de pe o barcă și a devenit proprietarul unei companii publicitare. Muncește zilnic 16 ore, plătește salariile unor oameni cu copii și odată pe an, poate de două ori, merge cu familia într-o vacanță în care cară după el două cartoane pe care le pictează. Spune despre sine că ar vrea să rămână aici, să își crească copiii aici și să lase ceva în urmă. Tatăl i-a murit în urmă cu doi ani. Era mult prea PSD-ist  și fiul mult prea împotriva lor ca să își poată spune, înainte de a se despărți, cât se iubesc unul pe celălalt.

Jandarmul nu a mers la școală. A copilarit mai mult. Apoi, când viața i-a cerut-o, a făcut și facultate. A făcut facultatea ca să ia ceva în plus la salariu și un post mai bun. A costat mult școala la privat, dar a meritat. Nu mai lucrează direct în stradă. Mai târziu și-a mutat părinții într-o casă la țară și acolo și-a crescut și copiii, care au beneficiat de dragostea bunicilor. Votează și el, la fel ca vecinul lui. Sau nu chiar la fel, că au credințe diferite. Ba mai mult, e o ură acolo, prietenul lui din copilărie a devenit un dușman. Nu se mai salută, nu se mai ajută și se evită reciproc. Nu știe nimeni cine, ce, cui i-a facut, dar fiecare dintre ei vorbește despre celălat folosind etichete ca: “tehnocrat”, “sorosist”, “trădător” respectiv “hoț”, “pesedist”, “criminal”.

Ăștia doi aveau 17 ani și ceva în Decembrie ’89. Au fugit împreună de gloanțe prin București și când au ajuns acasă, i-a bătut mama jandarmului pe amandoi, ca o mamă și o gospodină de nădejde. Apoi i-a pus să curețe niște cartofi mici cât nucile și le-a făcut cartofi prăjiți în untură de porc și a stat lângă ei și a plâns până au terminat de mâncat. Tot ea a plâns și când s-au întors cu ochii umflați de fum la venirea minerilor.

Ăștia doi au fost și aseară la revoluție. La o revoluție pașnică, în piață, fiecare cu credința lui. “Tehnocratul” și-a luat cu el copiii adolescenți și au mers în piața Victoriei, și-au făcut poze și le-au postat. Merg des în piața în ultimul an. Fac și pancarte cu mesaje inteligente și pașnice. “Pesedistul” a lucrat, este obosit, nenorociții aștia manipulați fac probleme. Nu mai are 25 de ani. Presiunea este enormă și răspunderea ucigătoare. Și peste toate astea nu înțelege de ce dracului nu își văd de treaba lor. Are el o nedumerire: “Bă, câtă vreme nu fură de la tine și te lasă să îți vezi de ale tale și trăiești și tu pe lângă ei, ce ai, bă, cu ei?”

Asta au facut în 30 de ani. Ne-au așezat în straturi. S-au asigurat că foamea nu este o foame mare, că frica nu este o frică mare, că furia nu este o furie mare, că oamenii sunt mici și că mulți dintre ei se tem că ar pierde mizeria asta care le oferă confort, astfel încât să nu mai aibă din ce să se nască odată monstrul ăla care a înghițit dictatura.

Cu Ceaușescu a fost mai ușor. Erau toți la fel de speriați, înfometați, triști, umiliți, săraci … Cu Ceaușescu a fost mai ușor …

 

 

 

Porcul roșu de la capătul curcubeului sau cum am fost duminică turist la mine acasă

, ,
 

Doar m-am plimbat duminică prin oraș câteva ore.

Am strâns câteva imagini. Și vreau să le tac aici. Că de gură toți suntem buni.

 

Părinți și copii – educație, viață, susținere, abuz, sacrificiu – cine dă primul cu piatra?

 

            

Oameni si gunoaie …

 

       

Oameni și credințe.

 

Și oameni care nu cred.

 

Roșu vechi.

 

Roșu porc.

 

Roșu alb.

 

Mulțumesc!

 

La bulivar, birjar, la bulivar!

 

Un paralel, două paralele …

Și ce păcat să-ți pui cămășuța albă, să vii la București cu autocarul și să nu vezi nimic din multele lucruri frumoase de aici.

 

 

 

 

La un moment dat, în fața mea mergea un grup de oameni obosiți căutând strada Plevnei unde le era autocarul, erau ardeleni și erau supărați pe preotul paroh. Unul dintre ei repeta fără pauză “FUTĂ-L-AR DUMNEZO ÎN BARBA AIA MARE! IO NU MAI MERG DUPĂ EL NICI PÂNĂ LA MARGINEA SATULUI! FUTĂ-LĂ-AR DUMNEZO ÎN BARBA AIA MARE!”

 

 

 

 

 

 

 

 

Cum să fii un bun vecin?

, ,
 

Când vecinii au mașini si tu nu ai, sau tehnica celor cinci sticle cu apă.

Locul ăsta arată așa zilnic la lorice oră.

Când vecinii au pisici și tu nu ai, sau tehnica celor un milion de bețe de frigărui.